what else is there?

It was me on that road but you couldn't see me, too many lights out, but nowhere near here 

foundations

pawnage era

You said I'm gonna buy this place and burn it down
I'm gonna put it six feet underground
I'm gonna buy this place and watch it fall
Stand here beside me baby in the crumbling walls

SENTIMENTE TRAGICE AVIARE

Cum a trait cioara venirea primei ierni? Pesemne ca dezorientarii initiale i-a urmat inciudarea asupra faptului ca nu observase semnele schimbarii. Celelalte pasari disparusera treptat si totusi niciodata nu isi inchipuise ca va ramana singura. Un cataclism se petrecuse in natura si ea ramasese aparent neafectata. Desi supravieituise dezastrului, zilele se scurgeau la fel. Nici o transfigurare interioara, nici un sentiment al tragicului aviar nu insotea constatarea solitudinii, cumplita altminteri. Iarna lua in cele din urma sfarsit si cioara isi regasi vechii tovarasi. Timpul trecuse altfel pt. ei. Se dilatase si putea sa includa povesti despre locuri insorite, aventuri exotice si dorinte de revenire. Cioara in schimb nu se putea lauda decat cu contemplarea dezola(n)ta a zapezii.

Festa se repeta si in anii urmatori si cioara incepu sa banuiasca universul de complot impotriva ei. Era condamnata sa priveasca reducerea la tacere a naturii si renasterea ei prematura. Primavara, a carei venire o astepta totusi cu nerebdare, ajunsese sa i se pare un simulacru. Toate pasarile traiau trecerea anotimpurilor ca pe un ciclu cosmic firesc, dar memoria iernii lipsea din trecutul lor. Sentimentul unei superioritatii morale incepu sa se instaleze in sufletul ciorii. Obligata la exercitiul luciditatatii, cioara isi amintea caderea fulgilor, suprafata uniforma a zapezii, culoarea comuna, conturul nedeterminat. Incapabila sa cartografieze spatiul, cioara realizase ca si timpul e la fel de lipsit de repere. Momentele se agregau nediferentiat intr-un zona volatila de memorie, care se sustragea oricarei retrospective. Orgoliul cunoasterii compensa insa registrul impersonal in care se scurgeau zilele de iarna.

Descoperise substanta care impregneaza clipele noastre si concluzia nu era usor de suportat. Este ca si cum am calca pe urmele lasate de trupul nostru aflat in descompunere: sange uscat si piele moarta, saliva scursa si par cazut.Treptele pe care urcam sunt alcatuite din excrescentele noastre existentiale. Acumulam asteptari inutile si rataciri interioare, tatonari nesigure si ocazii ratate. Realizarile noastre se masoara in distanta saltului facut peste regretele care ne compun. Traiectoria se aseamana mai mult cu o suita de salturi sincopate decat cu zborul linear. Reusita depinde de capacitatea de lasa in urma balastul moral si a abandona reziduuriile sufletesti, iar pe drum trebuie sa te acomodezi cu temerile si complexele tale. Trebuie sa le domesticesti si sa inveti sa convietuiesti cu ele.

la metrou se citesc carti

Ia uite ce zic fetele de la HOTCITY. Adica fetele din orasul fierbinte. Fierbinte poate doar fiindca circula apa calda prin calorifere, altfel de cand cu vremea asta urata si cu monstrul gafaind in spate (shh.. era vorba despre cri666za), ar putea fi cu usurinta referit drept orasul pensionarilor fierbinti. Asta in cazul in care unul dintre ei a facut subit temperatura. 

Revistele pentru femei prostesc. Cu punct. Adica o rezolutie, nu? Nu trebuia sa fie cu semnul intrebarii? (ma gandesc eu) trosnindu-mi degetele violent peste tastatura. Fara semnul de punctuatie corect ma simt uneori usor derutata. 

Teoria este relavit simpla, daca ai mintea clara, nu prea multe unitati alcoolice consumate anterior si un plan bine stabilit dinainte despre toate platitudinile despre care NU vrei sa scrii.  

Revistele pentru femei sunt produse de serie, ce prezinta subiecte accesibile, banale, care nu depasesc orizontul de asteptare al receptorului, ci il confirma. Temele atinse sunt modelate de existenta cotidiana, nu de cea culturala si solicita o intelegere personala a cititorilor in functie de backgroundul cultural.

Eu nu cumpar reviste dedicate femeilor. Din doua motive: sunt scumpe iar eu nu ma consider femeie. Nici nu vreau sa devin una vreodata. Bleah. Dar, am surpriza deosebit de placuta ca la unele evenimente mondene sa primesc cate un numar de acum 2-3 luni al unor publicatii de gen. Reviste pe care nu le citesc decat la toaleta! Nu ca sa aduc un afront revistelor glossy, fiindca sunt forme joase si accesibile de cultura (cah), ci deoarece reusesc sa-mi satifaca dorinta de evaziune facila din real intr-un simulacru estetic, oferindu-mi o forma agreabila de petrecere a unor clipe. Iar cum sufrageria este dominata deja de televizor, trebuie sa limitez cumva sferele de influenta. Shhhh... nu mai spuneti: cateodata sufar cand ud revistele si devin irecuperabile!

Iar acum ca am dezvaluit acest secret ce-mi va pata reputatia de Rambo feminin in lupta impotriva culturii de consum, sa trecem, dragele mele, si la sectiunea - de ce totusi punctul mi se pare discutabil:

- pictorialele din reviste sunt superbe, au o cromatica extraordinara iar modelele sunt frumoase. Majoritatea au o tinuta decadenta, ala Kate Moss. Trebuie sa fii realmente limitata ca sa te demoralizeze frumusetea unei femei. 

- unele reviste au cronici decente. o sa ma limitez aici totusi la "Elle" mai ales fiindca mi-a placut mult Ana Gavalda. Recomandarile literare in schimb miros a kitch, chick literature, sau a ce a platit editura sa se promoveze. 

- prezinta noutati in materie de produse cosmetice, pe care nu le-as fi observat cu siguranta la raft. Imi ofera un minim de informatie (miros, proprietati miraculoase si pret) ceea ce imi convine, fiindca imi simplifica viata. 

- am descoperit (tot in Elle) cronica muzicala a lui Tom Wilson si am aflat despre The Maccabees. 2 luni mai tarziu i-am vazut in concert la Londra. Concluzia este ca nu toata padurea este plina de uscaciuni, si aici ma refer la fiecare revista in parte cu articolele ei, nu la revistosfera. Desi regula se transmite si la nivelul superior. Precum Gog - sculptorul in oase de lup, zice-se primul matematician ce folosea un sistem de numeratie in baza 5. Osul lui avea 55 de crestaturi mici formate din grupuri de cate 5. Din 5 articole macar unul este foarte bun, din 11 reviste macar una trece de judecata de gust si de valoare a unei cititoare, in functie de subiectele de interes si de codul cultural al acesteia.

Paradoxul artei este ca originalitatea si accesibilitatea se afla in raport invers proportional. Cum revistele in cauza sunt produse de serie, disponibile la orice taraba, trageti si voi concluzia.Pana la urma, revistele sunt ca bloggurile. Un exponent lucios al culturii de consum. Stii foarte bine ce cumperi, nu ti le baga nimeni fortat in geanta. 

Si nu uitati, la metrou se citesc carti. Stiu ei ceva si nu vor sa ne spuna si noua? (cu semnul intrebarii)

PS: Ii rog pe toti prietenii mei din gradinita, scoala generala, liceu, cele doua facultati, pe cei 512 colegi de serviciu, pe prietenii mei din Constanta, pe prietenii mei din Bucuresti sa NU ma voteze, fiindca votul lor este unul subiectiv.  

In schimb, daca tie ti-a placut articolul, te rog voteaza-ma aici 

despre ciori

o sa-mi onorez noul adapost de jelanie cu un post nocturn, genul de literatura ieftina pe care doar ciorile rebegite de pe stalpii de telegraf l-ar discuta a doua zi la cafea. cafea arabica, neagra. fiindca ciorile sunt ca oamenii. ajung sa-si idolatrizeze atat de mult penajul, incat postuleaza ca toate obiectele complementare fiintei ar trebui sa fie dupa chipul si asemanarea lor. 

ma gandeam. trebuie sa fie greu sa fii pasare in ziua de astazi. tin minte manualele comuniste din primii ani de scoala, unde sosirea anotimpurilor cardinale era marcata de venirea/plecarea pasarilor migratoare. pasarile aveau importanta lor, nu.. in societatea idilica de sub drapel. dar ciorile? nu este frustrant sa stai in acelasi loc si sa astepti toata viata agatata de un stalp? noi ce asteptam azi cand stam infrigurati cu picioarele lipite de calorifer? primavara? sau sa treaca criza? de ce cu ochii lipiti de cer nu mai stau decat oamenii picaparamalaiatainguraluinatafleata? 

o sa-mi fac un clasor cu ochi. pe ai tai am sa-i trec la erata.  

Jurnal

mi-am desclestat cu greu ochii, apoi gura si mi-am atins cu varful limbii buzele... inca mai erai acolo. rece si mut.

mi-e somn. dorm de mai mult de 12 ore si imi afund capul tot mai greu si mai adanc in perna. mi-as dori sa ma trezesc in asternuturi curate. sa nu duhneasca a fum. sa nu mai miros a tine. sa pot deschide ochii si sa nu vad in jur dezordinea. dar ma invelesc mai bine in asternuturile astea murdare. le urasc. 

ce bine era cand eram oarba. aveam casa mea, un bloc mare de piatra, fara o forma anume, neslefuita. o masa de piatra gri cubica. fara contururi geometrice complicate, fara arcade, fara pereti de sustinere, cu o singura fereastra. dincolo de peretii grosi stau eu, in pat. aveai si tu o fereastra. intai i-am pus lacat, apoi am cimentat-o. acum astept ca vopseua de pe perete sa se usuce si in timp sa devina scorojita si galbena ca cea din restul casei. nu suport macar sa ma uit la ea, este ca o pata mare care nu se mai usuca si este in dezacord cu totul. mi-ar placea sa-mi vopsesc toti peretii asa, dar este o operatiune mult prea complicata si nu as suporta oricum mirosul acela de proaspat vopsit in toata casa.

si totusi ma intriga. imi adun toata forta si ma ridic din pat pana la pata. o ating cu degetul aratator si pe el mi se lipeste vopsea. uda. macar are tendinta sa se scorojeasca... si pe viitor, dupa ce se va usca si timpul va mai trece va arata ca restul casei. bag degetul cu vopsea in gura. are acelasi gust ca si tine. si mi se face dor.

mi-am gasit scopul zilei de azi. azi am sa iau o dalta, un baros, si langa pata de vopsea de pe perete am sa te sculptez. normal ca nu are sa iasa ca originalul sau poate nici macar nu o sa semene sau poate am sa renunt imediat dupa cap. mi-am gasit un scop al zilei, care ma va face sa-mi arunc cu apa rece pe fata si sa pornesc spre peretele gol. merg desculta si totusi am senzatia ca umblu in niste pantofi mult prea mici care ma jeneaza. ma simt ca un creator de arta, pragmatic si inzestrat, sau poate doar imi doresc ca tu sa vii, sa spargi fereastra cimentuita si sa razi de sculptura mea "asta sunt eu?".

dar mi-am gasit un scop si pentru azi.