Cum a trait cioara venirea primei ierni? Pesemne ca dezorientarii initiale i-a urmat inciudarea asupra faptului ca nu observase semnele schimbarii. Celelalte pasari disparusera treptat si totusi niciodata nu isi inchipuise ca va ramana singura. Un cataclism se petrecuse in natura si ea ramasese aparent neafectata. Desi supravieituise dezastrului, zilele se scurgeau la fel. Nici o transfigurare interioara, nici un sentiment al tragicului aviar nu insotea constatarea solitudinii, cumplita altminteri. Iarna lua in cele din urma sfarsit si cioara isi regasi vechii tovarasi. Timpul trecuse altfel pt. ei. Se dilatase si putea sa includa povesti despre locuri insorite, aventuri exotice si dorinte de revenire. Cioara in schimb nu se putea lauda decat cu contemplarea dezola(n)ta a zapezii.
Festa se repeta si in anii urmatori si cioara incepu sa banuiasca universul de complot impotriva ei. Era condamnata sa priveasca reducerea la tacere a naturii si renasterea ei prematura. Primavara, a carei venire o astepta totusi cu nerebdare, ajunsese sa i se pare un simulacru. Toate pasarile traiau trecerea anotimpurilor ca pe un ciclu cosmic firesc, dar memoria iernii lipsea din trecutul lor. Sentimentul unei superioritatii morale incepu sa se instaleze in sufletul ciorii. Obligata la exercitiul luciditatatii, cioara isi amintea caderea fulgilor, suprafata uniforma a zapezii, culoarea comuna, conturul nedeterminat. Incapabila sa cartografieze spatiul, cioara realizase ca si timpul e la fel de lipsit de repere. Momentele se agregau nediferentiat intr-un zona volatila de memorie, care se sustragea oricarei retrospective. Orgoliul cunoasterii compensa insa registrul impersonal in care se scurgeau zilele de iarna.
Descoperise substanta care impregneaza clipele noastre si concluzia nu era usor de suportat. Este ca si cum am calca pe urmele lasate de trupul nostru aflat in descompunere: sange uscat si piele moarta, saliva scursa si par cazut.Treptele pe care urcam sunt alcatuite din excrescentele noastre existentiale. Acumulam asteptari inutile si rataciri interioare, tatonari nesigure si ocazii ratate. Realizarile noastre se masoara in distanta saltului facut peste regretele care ne compun. Traiectoria se aseamana mai mult cu o suita de salturi sincopate decat cu zborul linear. Reusita depinde de capacitatea de lasa in urma balastul moral si a abandona reziduuriile sufletesti, iar pe drum trebuie sa te acomodezi cu temerile si complexele tale. Trebuie sa le domesticesti si sa inveti sa convietuiesti cu ele.
Festa se repeta si in anii urmatori si cioara incepu sa banuiasca universul de complot impotriva ei. Era condamnata sa priveasca reducerea la tacere a naturii si renasterea ei prematura. Primavara, a carei venire o astepta totusi cu nerebdare, ajunsese sa i se pare un simulacru. Toate pasarile traiau trecerea anotimpurilor ca pe un ciclu cosmic firesc, dar memoria iernii lipsea din trecutul lor. Sentimentul unei superioritatii morale incepu sa se instaleze in sufletul ciorii. Obligata la exercitiul luciditatatii, cioara isi amintea caderea fulgilor, suprafata uniforma a zapezii, culoarea comuna, conturul nedeterminat. Incapabila sa cartografieze spatiul, cioara realizase ca si timpul e la fel de lipsit de repere. Momentele se agregau nediferentiat intr-un zona volatila de memorie, care se sustragea oricarei retrospective. Orgoliul cunoasterii compensa insa registrul impersonal in care se scurgeau zilele de iarna.
Descoperise substanta care impregneaza clipele noastre si concluzia nu era usor de suportat. Este ca si cum am calca pe urmele lasate de trupul nostru aflat in descompunere: sange uscat si piele moarta, saliva scursa si par cazut.Treptele pe care urcam sunt alcatuite din excrescentele noastre existentiale. Acumulam asteptari inutile si rataciri interioare, tatonari nesigure si ocazii ratate. Realizarile noastre se masoara in distanta saltului facut peste regretele care ne compun. Traiectoria se aseamana mai mult cu o suita de salturi sincopate decat cu zborul linear. Reusita depinde de capacitatea de lasa in urma balastul moral si a abandona reziduuriile sufletesti, iar pe drum trebuie sa te acomodezi cu temerile si complexele tale. Trebuie sa le domesticesti si sa inveti sa convietuiesti cu ele.
Problema ciorii este ca isi neaga natura cioristica cand alege iarna, de unde rezulta anomaliile comportamentale. Mai grav este ca nu o face din convingere, in urma unei analize lucide, ci pur si simplu din comoditate. Lipsa de reactie devine o stare perpetuua in care nu numai ca se complace dar isi gaseste si virtuti ascunse, savurand fiecare clipa in numele unei luciditati si cunoasteri iluzorii care-i pigmenteaza iernile, o distinge de masa ciorilor si ii ajuta orgoliul sa supravietuiasca.
ReplyDeleteFii cioara! Zboara!
daca cioara nu e analist. ce vrei mai Oana!!!
ReplyDelete